Łódź

City of the factories.

It has been almost two years since I have been living here, in Poland. I honestly had no expectations before I came here. I knew little about today's Poland, moreover anything about Poland's "then hidden" jewel's such as the wonderful city of Łódź (pronounced Uâci in my language). 

Ever since I have put foot on lovely Kraków, I have had the pleasure of exploring most of central Europe and of course, Poland. Cities such as Wrocław, Tarnów, Zakopane, Warszawa, about which I am going to write in the future. All of them are jewels in my eyes and it is a must to visit if you want to understand Central Europe better.

As for Łódź, it is the third-largest city in Poland and a former industrial city. Located in the central part of the country, it has a population of 685,285. It is the capital of Łódź Voivodeship, and is approximately 120 kilometres south-west of Warsaw. It is also home of one of the longest streets in Europe, but we will briefly go over that later on.

What I saw different in Łódź compared to other cities I've been to Poland, is the relaxed vibe of the city. Most places in Poland, at least the famous cities, go very much around the historical part, such as Krakow with it's bountiful history in the state's medieval as well as recent past. With Łódź, being an ex-industrial city, there is not much history to be said, but the city sure has embraced it's industrial past and combined it with partying. 

A large number of ex-factories of the city had been transformed in hotels, restaurants, bars, even malls (the famous Manufaktura). Not only you get the party - factory partnership, the city also has hidden or in plain sight graffiti drawings supported by the city council. I would say that Łódź was indeed one of the most "hipsterish" cities I have ever visited.

Łódź Fabryczna railway station

They say the first thing you see when entering a city will stick to your mind. In my case it was the train station. Although there isn't much to say about a train station in general, unless you are leaving a google review, I felt the need to mention about this one.

I think it is hands down, top 3 most beautiful train stations I have ever been to. I was not expecting such a modern and large train station for a city that even though it is the 3rd largest in Poland, compared to the rest of Europe...it's not that big. I've later learned that the wonderful people of Łódź are in general pleased with their lady-mayor miss Hanna Zdanowska who has been taking care of the city since 2010. She also made sure in late 2016 that Łódź will have an awesome train station and there you have it!

The Hotel

After being awed by the train station, we hopped on an Uber and got to our crashing bed, at hotel Tobacco. It was already 10 o'clock in the evening, after a 3 hour and a half train ride and 8 hours of work. We get to our hotel, which by the way, it was an ex-tobacco factory and I thought it was really awesome because they kept parts of the original factory in the reception as well as the facade of the building. 

We get to our reception, we get our door card and we go straight up to our dormitory. When we try out the card, boom! Not working. Go back to the reception, try to explain the card is not working. Get another one and go back to our door (it was 2nd floor and we were basically cruising the elevator up and down at this point). Card working this time! Yay! Open the door, boom! lady in pajamas is in our room! (not kidding). We quickly close the door trying to not giggle, and we go back to the reception. Apparently they gave the pajamas lady the wrong room (our room). So, of course, they gave us pajamas lady's initial room. Go there, boom! Single bed, no room for two people to sleep. Go back to the reception, the receptionist being also extremely stressed at this point because she realized there were no other rooms available! We tried to laugh it off, as it was already 11 in the evening, we were extremely sleepy and all we wanted to do was sleep! My girlfriend immediately pulls out her phone and in no-time we book a room at Holiday Inn, much closer to the center. We take an Uber again, and finally, we managed to get inside our room for two!

Zoo (under construction)

As I said, Łódź is not a place for visiting castles, art galleries (in case you are a fan of such types of activities). It is a place for entertainment, and as a local taxi driver told us "Łódź is the party capital of Poland, being also located in the center of the country". So of course we went in the day time to the local Zoo and Planetarium. 

Even though the Zoo was under construction, being renovated into what I found out "an Orientarium" which is going to be unique in the world, it was a really relaxing day-time activity. I'm not a Zoo fan, but I found the activity of walking past cute animals and eating ice-cream, a very relaxing one regardless if your are with family, alone or with your significant other. I'm definitely going to come back here, because there were pictures everywhere with the projects...and it honestly looked breath-taking. 

Oh, quick-mention. Apparently Poland loves interesting Zoo's, so there already is in Wrocław an "Afrikarium" which also looks very awesome if you look it up online.

Łódź Planetarium EC1

Another fun-activity which can be done in day-time, is visiting the Łódź Planetarium EC1, which is located near the city-center. From what I have learned, it is the most modern Planetarium in Central Europe and it really was a fun experience. The building per-se is not for visiting, but the huge cinema inside. You get to see a 3D movie about planets and the Universe in general, and you do have to go through a lady talking in Polish for the first 20 minutes, but the cinematic experience is indeed extraordinary and it is worth a visit if you are into such things.

Longest street in Poland

In short, Piotrkowska Street is the main artery of Łódź, and it is one of the longest commercial thoroughfares in Europe, with a length of around 4.2 km. It is one of the major tourist attractions of the city. It runs in straight line between the Liberty Square (Plac Wolności) and the Independence Square (Plac Niepodległości). From the very beginning this street was the central axis, around which the city grew bigger, and its development spontaneously gave the present shape to its centre. At first the city was mainly the highway, but later it changed into the city's showcase, the leisure and shopping centre, where the life of growing industrial agglomeration could be observed.

And it was also one of the most beautiful streets I have ever took a stroll on. It's not about the architecture, as it looks like any other major touristic street in Central Europe, but the abundance of restaurants, bars and shops. It is literally drunken-heaven, as it is very hard to get lost. All you can do is walk from one end to another. It is also filled with ex-factories transformed into bars, as well as a couple of sky-scrappers which give the city the hipsterish-vibe I was talking about. 

The street also gives you that unwinded vibe through it's people. The people of Łódź: 

Biciclists pedaling along the street, small dead-end streets connected to the main artery from place to place where you discover even more restaurants and bars; The interbelic architecture and the multitude of colors of the structures.

Łódź is not a major city like I said, but for cities like these, small and bohemic, I believe it is worth more to explore.

Manufaktura

The Manufaktura is an arts centre, shopping mall, and leisure complex. A major tourist attraction of the city as it includes the largest public square in Łódź, which acts as a venue for cultural and sports events.

The Manufaktura opened in 2006, after 5 years of planning and the subsequent 4 years of construction. The work involved the renovation of an old textile factory building. The Manufaktura is located in the central part of the city, in the former industrial complex founded by Izrael Poznański

The revival of this major factory was aimed at preserving the place’s historical atmosphere, which is why the Manufaktura is now dominated by genuine industrial architecture, with unplastered red brick buildings.

That is also why I have named Łódź, the city of bricks. Not only in Manufaktura, but all over the city you can see the industrial architecture. 

There isn't something historic to visit in Manufaktura (besides the museum of the factory), but it surely is worth to take a stroll all around this wonderful complex. It is here that, in my opinion, Łódź gets a lot from it's hipsterish vibe. Plenty of restaurants as well as cinemas, this commercial complex is the place to be for people of all ages.

A funny thing which happened to us, was the fact that we failed to realize how crowded this place can get on a Sunday afternoon. We decided to go to the movies, randomly, and go eat at a restaurant in the central square of Manufaktura. We were shocked to see when we got out of the cinema how every restaurant was so packed with people, and the few places where there was a seat available, we kept hearing "waiting time one hour".

We eventually managed to find a place to sit and eat, and were lucky enough to find a taxi driver enjoying a local doughnut "You have to try the doughnuts from this place" as he said, right before he invited us in his car to get back to the train station.

Summary

In summary, I believe Łódź, as most cities in Poland (besides the capital), is one of those not so well known places which are worth more to visit than major cities such as London or Paris. You really get a real vibe of Europe, or at least Central Europe and you get a better understanding of the local culture as the city is also not so filled with tourists like other major destinations. Łódź is worth visiting for the vibe and the awesome industrial architecture. The city of bricks as I mentioned.

I also want to mention about the local cuisine, which I absolutely loved. Łódź has a significant jewish culture influence, as many business-people in the past as well as present from Łódź are of Jewish descent. Thus, many restaurants have Jewish-pallets of foods to offer, and I wanted to mention about a specific restaurant where I had the most awesome breakfast I ever had at a restaurant in Poland. I never thought about eating home-made hummus, with home-made Polish bread baked with fruits inside, as well as Chicken roasted in truffles oil. Absolutely amazing and I really recommend this small place, located between buildings somewhere on Piotrkowska street. (Trip Advisor, Restaurant Website).

As a finishing note: Keep exploring! 

Budapest

• Introduction

I have passed many times through Budapest during my travelling years, but I've never knew it was so beautiful. If I knew, maybe I would have stayed longer last times I was in transit.

Last ten years of my life I have traveled approximately through 25 countries and lived in 5. I'm not one of those "travel addicts" who think everyone should travel and is not aware that most people either cannot afford or don't have the time. For my case, it was context. It was the need to "escape" my home-country, knowing that it doesn't have many opportunities to offer. All the money for my travel experiences was either borrowed or saved by my parents, and eventually my own budget after I successfully found a job abroad. As long as your mommy and daddy aren't rich, you're going to have a hard time going somewhere abroad year-by-year. 

I never had the desire during these ten years to keep a travelling blog, due to the fact that my travels were mostly with an academic or professional context. But in the last years, after I found a job abroad, my travel experiences became more and more diverse thus, I decided to start a travelling blog, with the last place I have visited which is...Budapest!

The City

Budapest is, as it was called by many, a relaxed city and it gives you a bohemian vibe. I'd say I've felt the same vibes in cities such as Belgrade, Krakow or Thessaloniki. All of these cities are different in nature but they all contain that relaxed vibe. The kind of city you'd definitely want to visit in the summer time. I'd not even recommend using the usual transit in such places If you are there just for pleasure. Just grab yourself a Kürtőskalács with ice-cream from Molnár's kürtőskalács (Trip Advisor), and have a walk along the Danube river, right under the citadel and along the bicycle lane, towards the beautiful Margaret park and Island.

.

The city is fairly cheap, drinking and eating is very accessible compared to "big boy" cities in Western Europe, such as Paris, London or Madrid, as well as taxi (or Bolt) rides and Metro. The city has many cafe's, restaurants, bars and pubs as well as plenty of places to visit so I'd say Budapest is a city for all tastes and personalities

Train Ride

This is the 3rd or 4th time I have been to Budapest, but the 1st time I had a real tour of this city. The way I got there is worth a mention. After visiting my folk's hometown as well as my girlfriend's parents (Bucharest and Oradea), we decided to take a train, traveling most of the Panonian plains to the Hungarian capital. Nothing interesting to see on the window as almost all of Hungary is covered by plains, but the train was very interesting, as it was an old one, most probably from the 90's, still having a "smoking" compartiment sign, even though it is strictly prohibited to smoke in any train all over the European Union states. It also showed the contrast between what I was expecting and what I got! 

From a nostalgic train which I used to ride when I was a little kid in the 90's with my parents, on some dull plains with nothing interesting to see to the middle of Budapest, in their main train station!

The Metro

One of the perks of my travel through Budapest, was of course, the Budapest metro which is the oldest electrified underground railway system on the European continent, and the third-oldest electrically operated underground railway in the world, predated by the 1890 City & South London Railway and the Liverpool Overhead Railway in 1893-96. Its iconic Line 1 was completed in 1896, more than 123 years ago!

If you travel with the metro in cities like Bucharest, Lisbon, Paris, Rome, or similar, you will certainly feel a significant difference when you go on Budapest Line 1 underground! It's almost as you are travelling by an underground tram. Everything is so small and fancy and it really resembles a time when there weren't so many people in need of transit, and everything was more relaxed. Maybe due to the bohemian vibe the city preserves through it's locals, it is also one of the reasons why there are no security bars for checking tickets when you enter this historical jewel. I'll be honest I did not even feel like travelling the metro, compared with a couple of months ago when I was in the Rome sub, and a simple train rain simply exhausted you with lack of air to breath. 

New York Palace Café

One of the other perks of my travel to Budapest, was visiting what has been called my many other travelers as "Europe's fanciest cafe' with the fanciest desserts". Although to be honest the reviews on google for anything else other than desserts were pretty low.

New York Palace Cafe is a luxury hotel on the Grand Boulevard of Budapest's Erzsébet körút part.

Previously known as Boscolo Budapest from 2006 to 2017, the building was constructed in 1894 by the New York Life Insurance Company as a local head office. It was designed by architect Alajos Hauszmann, along with Flóris Korb and Kálmán Giergl. The building opened on October 23, 1894. The cafe has been a longtime center for Hungarian literature and poetry.

Upon entering this wonderful building, I could not ignore the beautiful Cimbalom (Țambal - Romanian instrument) standing on top of the staircase, watching over the usual customers, or curious tourists like me. I was told that there is always live music playing in this beautiful cafe', and the servants always smile and try to offer the best services an eating place can offer in all of Budapest. The prices weren't so high either (compared with what I was expecting). I only had a plateau of cakes, not too many, 3-4 and I paid around 10 Euros. That is not a lot for a place which looks like this. Customers are of all the nationalities you can imagine, the music is always suave, the the desserts are one of the best I ever had in my life. This is indeed an experience one shouldn't miss when in Budapest. It even has a hop-on-hop-off station right in front so it is very accessible for any tipe of lazy or energic traveler. I could not stop thinking while I was there "I wonder if anyone had a birthday party in this place!".

Terror Háza Múzeum

Two of the things I was really looking forward to visit in Budapest was the Terror House and the Holocaust Memorial. Living in Poland, and being a Romanian, I was inevitably influenced by Nazist and Communist history and I was always interested in reading or watching documentaries about these two dreadful periods in history. Living in Poland I had the chance to visit the famous Auschwitz camp or visit Schindler's Factory in Krakow, but I've heard a lot of stories about the Terror House.

This museum is also a memorial to the victims of these regimes, including those detained, interrogated, tortured or killed in the building.The museum opened on 24 February 2002.

Much of the information and the exhibits are in Hungarian, although each room has an extensive information sheet in both English and Hungarian. Audio guides in English and German are also available.

The memorial is very moving, from outside to the interior. On the outside walls there are pictures with a part of the victims who suffered by the "Hortist" or "Communist" movement in that building, and inside there is a tank under a huge wall with all the names of everyone who was ever detained in that building. As I mentioned, most of the information is in Hungarian but there are audio guides in English and German and there are also sheets of paper with English writing. Even though, you don't need an audio guide to understand what happened on the underground floor. The floor is filled with detention cells, from large to extremely small, and the museum kept those rooms intact just as they were during those times. Similar thing I saw in the detention cells at Auchwitz or at the Communist prison in Sighet (Romania). It is very moving to see how such a relaxed city used to be ruled by people who were able of such violent acts.

Holocaust Memorial Center on Páva u., 1094

The last, but not least place I wanted to visit in Budapest, was of course the Holocaust Memorial Center, which is dedicated to all of Romani, Jewish descent, as well as all Jehovah Witnesses, Homosexuals and Political Prisoners residing within the Hungarian state during WW II (Including Romanians, Slavic minorities, Slovaks, Croatians, Serbians, Austrians, Hungarians, and others).

The museum is also part of a complex which contains a renovated synagogue that dates back to the 1920s. It is the first Holocaust Memorial Center in Central Europe founded by state. Architecturally, the building is asymmetrical. A set of stairs lead visitors to the exhibitions, meant to "symbolize the distorted and twisted time of The Holocaust. 

The feeling you get while visiting the museum is very deep, as you are accompanied by deep and sad music in all rooms. Most of the exhibits contain a lot of writing in English and Hungarian and you need a lot of patience to read a lot to understand what you are seeing, but it is worth the walk and the lecture! Being a Romanian myself, I also learned about a pair of Romanian female twins which ended under Doctor Mengele's terror. The museum doesn't have interesting or shocking exhibits, but as I mentioned, having the patience to read, you will learn how the Austro-Hungarian empire came to end, and how that affected the Hungarian state to enter WWII on Hitler's side and eventually leading them to lose land as well as committing harsh crimes, such as the Ipp Massacre in Romania, by the Hortist troops (More info).

In conclusion.

In conclusion, I have included Budapest in top 5 of the best cities I have ever visited, after Istanbul, Lisbon, Florence and Dubrovnik and I really think it is a must if you want to get a deeper vibe and understanding about Europe in general, especially if you are not from Europe. It is also, like I mentioned, way more chill compared to other "big cities" I've visited, such as Rome, Paris, Vienna, Athens, Istanbul. The city is also well preserved and keeps their recent 200 years history roots in terms of architecture.

I also grant it as a must if you want to visit something interesting in general, regardless of your place of origin and I think it is one of the great starting points for someone who wishes to travel and doesn't want to spend a lot of money.

10/10 I would came back here in the future.

Cum am slăbit 60 de kg mergând pe jos de la muncă, spre casă.

Poza din partea dreaptă a colajului o voi păstra toata viața mea. Pentru că nu vreau să uit vreodata cât am putut să mă distrug. Toată anxietatea, toate stările depresive, sentimentul de neputință, nepăsarea de sine, atacurile de panică, singurătatea...toate aceste sentimente au fost puternic propagate de condiția fizică în care m-am aflat timp de aproximativ 7 ani... 

O opinie.

Nu vreau să intru foarte mult în politică dar...în ziua de astăzi a început să devină la modă acel #fatacceptance, adică acceptarea condiției de a fi gras, în mod special în Statele Unite ale Americii. Am urmărit cu atenție acest fenomen și, pot să spun că nu este nimic pozitiv în a avea o greutate peste cea recomandată medical. Pe lângă problemele de sănătate, riscul de un atac cardiac, tensiunea și pulsul mărit, sunt problemele de natură psihică și de personalitate. Desigur, această mișcare vrea să încurajeze societatea să nu ostracizeze oamenii supra-ponderali, cu care sunt absolut de acord! Dar niciodată nu voi putea să cred, sau să accept, că a fi obez este un lucru frumos, un lucru ce ar trebui încurajat. Este ca și cum ai spune că un dependent de heroină este perfect sănătos și, ar trebui să îl acceptăm așa cum este. 

Din experiența mea personală, atâta timp cât nu există probleme sau impedimente somatice sau psihice, nimeni nu are o scuză pentru care nu poate să slăbească, dacă are câteva kg în plus sau, cum a fost în cazul meu, se află într-o stare de obezitate morbidă!

Mă deschid la închidere.

După cum spuneam la începutul articolului, în poza din partea dreaptă a colajului, aveam o greutate de 145 de kg, raportat la vârsta de 24 de ani (cât aveam în fotografie) și la o înălțime de 181 de cm. 

Îmi aduc aminte foarte bine de Februarie 2017. Tatăl meu era proaspăt pensionat atunci, iar eu treceam printr-o scurtă perioadă în care locuiam în România (o sa ajung imediat aici). El s-a oferit să îmi acopere costurile pentru un nutriționist din București, pentru că de câteva luni bune încercam să slăbesc, dar nu făceam decât să mă îngraș. 500 de euro a costat taxa inițială (analize de sânge, analiză de metabolism, vizită la cardiolog, sesiuni săptămânale la nutriționist). 

Îmi aduc aminte de faptul că am intrat cu toate acele analize efectuate la nutriționist, într-o dimineață de Februarie, foarte zâmbăreț și foarte fericit. Încă nu realizam de starea în care mă aflam la acel moment pentru că...este foarte dificil să te vezi obiectiv, fie că este vorba de ceva vizibil sau ceva psihic. 

Îmi aduc aminte cum m-am urcat pe cântar și am văzut...145 de kg, apoi am auzit-o pe doamna nutriționist cum mi-a interpretat toate analizele...mi-a picat cerul in cap. A fost un moment de "cum dracului de nu ai văzut și tu toate lucrurile astea evidente, boule?". 

Îmi aduc aminte cum am ieșit din clădire și m-a năpădit un plâns isteric ce m-a ținut tot drumul până înapoi acasă. Din acea zi, nimic nu a mai fost la fel în viața mea. 

Cum a început.

Grecia (2011 - 2014)

Toată povetea asta a mea cu obezitatea și mâncat excesiv a început odată cu plecarea mea pe meleaguri străine. În anul 2011 am intrat la o universitate britanică, ce avea o filială în Grecia. Universitatea se afla pe locul 68 la nivel global și în primele 20 în Europa. Am învățat din greu ca să iau note cât mai mari, atât în cadrul ultimului an de liceu cât și la bacalaureat. Am intrat și cu o bursă de 50%, așa că toate bune și frumoase. Numai că eu fiind un biet copil răsfățat de oraș, fără rude la țară, nu am fost obișnuit cu locuitul singur, cu descurcăreala pe cont propriu. Așa că m-am trezit într-un August în 2011, cu cheia la gât, la 800 de km departe de casă, într-o țară străină. Metoda mea de "coping" a fost mâncatul și "uitatul" la TV (sau laptop în cazul meu). 

Timp de aproximativ 3 ani cât am locuit acolo, zi de zi nu am făcut altceva decât să mănânc fast-food la ore care mai de care mai dubioase (De exemplu, culcat la 5 dimineata după o noapte de jucat jocuri online pe calculator, trezit la ora 12, la ora 14:00, cursuri până seara, iar abia la ora 20:00, prima masă pe acea zi, formată din 2 Gyros-uri (Kebab/Shaorma Grecească), 2 pungi de cipsuri și multă ciocolată. Facultatea am parcurs-o cu brio. Fără restanțe, dar cu o viață socială slabă. Am existat închis într-un dormitor (vorbim metaforic aici), unde nu am făcut decât să învăț, să scriu proiecte, să mănânc excesiv și să mă uit foarte mult la seriale și filme, timp de 3 ani.

Înainte de escapada asta aveam 85 de kg - solid, dar în niciun caz gras, iar în decembrie 2011, când m-am întors în prima vacanță în România, prietenii, părinții, nici nu mă mai recunoșteau. Acum în timp ce scriu aceste lucruri, mi se pare atât de bizar că nu am făcut nimic atunci. Am fost cu adevărat orb la tot ce mi se întâmpla...

Danemarca (2014 - 2015) - cea mai neagră perioadă.

Deoarece eram atât de implicat să reușesc să îmi găsesc un loc în lume, mâncatul pentru mine devenise o răsplată, un adevărat mecanism de "coping". După ce am terminat facultatea din Grecia și, am învățat că un loc de muncă acolo era practic imposibil (Vorbim de Grecia perioada 2011 - 2016 aici), m-am decis să mă îndrept către peninsula Scandinavă, cu speranța că acolo voi găsi o carieră și un Master pe gustul meu. Am aplicat (și am intrat), la două facultăți de Master și eram extrem de entuziasmat. Am ales-o pe cea mai pompoasă dintre cele două, deoarece se afla și într-un oraș mai mare, așa că după o vacanță de vara de nici măcar o lună în Romania, am plecat înapoi pe meleaguri străine. De data aceasta, de la cald, la rece (și la propriu și la figurat). 

Deoarece nu m-am acomodat absolut deloc cu ceea ce învățam la facultate cât și neputința mea de a găsi un job (ajunsesem să cutreier baruri și restaurante cu cv-ul printat în mână, numai să mă lase cineva să spal vase), am început și mai agresiv să mănânc (metoda de coping din nou). Și vorbim aici strict de Mc Donald's, KFC, Shaormerii Turcesti. Nici nu aveam bani de altceva dar nici nu eram dispus. Banii cu care mă trimiseseră părinții (și ăia împrumutați), se terminau, jobul nu venea, totul părea extrem de sumbru.

Stresul neputinței mă ducea pe culmile disperării. Mă simțeam deja foarte singur, eram și departe de familie și deja începusem să am atacuri de panică, stări depresive și la un moment dat...chiar și gânduri sinucigașe. 

În decembrie 2015 mi-am sunat părinții la telefon plângând și spunându-le că nu mai pot să locuiesc aici. Nu m-am simțit vreodată în viața mea mai învins ca în acel moment. Am risipit o sumă considerabilă de bani, simțeam că mi-am dezamăgit familia, mă îngrășasem incredibil de mult, rupsesem un master pe care tocmai îl începusem... eram învins.

România (2015 - 2017)

Întotdeauna după o furtună, urmează și o rază de soare. După o peroadă absolut deplorabilă de aproximativ un an de zile, m-am întors în România, chitit să încep de acolo un job, orice, numai să încep să lucrez, să fac ceva cu viața mea. Am avut fel de fel de joburi scurte și nesigure la început, până când, după foarte multe interviuri, aplicații și refuzuri, am avut noroc și am găsit un job la HP, cu un salariu foarte consistent pentru un Bucureștean fără experiență profesională. Pentru prima oară după mult timp...gustam victorie. 

A doua victorie a fost decizia mea de a începe totuși un Master. Aflasem că acea facultate englezească ce activa în Grecia, activa ca o filială de master (în parteneriat), cu o Universitate Românească, localizată în București. Deși masterul propriu-zis costa 6000 de Euro, m-am decis să mă înscriu. Urma să învăț teoretic la 2 mastere (cea aparținând de facultatea englezească, și cea a faculății Românești gazdă). Reușisem să continui ceea ce am făcut în Grecia timp de 3 ani de zile: să pot învăța în tihnă pentru calibru academic. 

Dar mâncatul excesiv a continuat...devenise deja obișnuință, mai ales ca jobul pe care îl practicam nu era tocmai 100% legat de studiile mele și simțeam că din nou, mă integrez cu greu undeva. Plus că eram prins cu proiecte, examene, cursuri în timpul liber, iar în timpul săptămânii cu muncă (9 ore, 10 ore câteodată). Iar aproape toți banii pe care îi câștigam îi strângeam ca să pot plăti următorul trimestru de plată la Master. Din nou, trăiam închis într-o cochilie, numai că de data asta era un birou, în loc de o cameră. Pierdusem orice contact cu sănătatea mea iar orice făceam, era ca să pot să fac față la școală și la muncă. Și de data asta, am reușit să îmi duc munca cu bine la capăt, să îmi termin masterele iar în anul 2017...totul a început să se schimbe.

Olanda (2017 - 2017)

Eu în Polonia am plecat abia în luna iulie a anului 2017, iar înainte de asta iar am fost plecat cu studii (de data asta o școală de vară), în Olanda, dar totuși, începusem să intru mai mult în contact cu modul în care deja mă neglijam de 6 ani.

Așa cum am menționat la începutul acestui articol, totul a început cu februarie 2017. După ce am trecut de acel șoc, m-am înscris serios în jocul de-a slăbitul. Țineam jurnal de dietă, mergeam pe jos în fiecare zi câte 2 ore, evitam orice produs din făină, zahăr procesat, nu mâncam seara. Eram pe cai mari. Între timp luasem și decizia de a pleca de la HP, odată ce reușisem să strâng toți banii pentru Master. Iar am lucrat o perioadă în joburi micuțe, dar mă simțeam mai fericit. 

Erau deja 9 luni de când lucram ca asistent de profesor, în cadrul școlii de limbă Engleză British Council când am început să caut oferte de joburi în străinătate, din nou. Slăbisem deja 35 de kg, ajunsesem la 110 și simțeam că pot ridica munții din loc. 

Eram chiar în Olanda, la acea școală de vară (plătită parțial de banii strânși de mine și cu ajutor de la părinți), când am primit un apel telefonic de la o companie localizată în Polonia, unde aplicasem (printre altele). Mergeam în Polonia, pentru un salariu mai mare față de orice câștigasem vreodată în România și, în mediul în care mă simțeam cel mai mult în elementul meu deja (printre străini). 

Îmi aduc aminte că l-am sunat pe tatăl meu din Olanda să îi dau vestea, iar de data asta el a fost cel care a plâns. 

Polonia (2017 - Prezent).

Odată ajuns în Polonia, au ajuns și probleme! 

Profesorul supraveghetor pentru dizertația la care lucram de la distanță, m-a lăsat baltă! În cursul a unei luni de zile am găsit pe altcineva, dar a trebuit să schimb tema, să cer extensie iar mai rău decât atât, la nici 2 luni de când ajunsesem în Polonia, din cauza unor probleme organizaționale, m-am trezit și fără job! Eram așadar, cu un contract de chirie pe 12 luni, cu un avans de 500 de euro plătit, cu încă 500 de euro investit în mobilă, cu o dizertație care era pusă sub semnul întrebării (un semn ce valora 6000 de euro) și fără job într-o țară în care chiar nu cunoșteam pe nimeni. 

Așadar, a reînceput mâncatul excesiv. Mcdonald's, KFC, Burgher King, zi de zi, fără milă. Ajunsesem să mânânc 3 meniuri del a Mc Donald's pe zi, plus alte gustări nesănătoase. Mă reîngrășam. Toată munca depusă în acele 6 luni, se duceau pe apa sâmbetei. Aveam 130 de kg (surplus de 20 de kg)...

Dar, în cursul a câteva săptămâni, am reușit totuși să găsesc un nou job, la Uber și, în cursul acelui an am reușit cu chiu, cu vai, să termin și acea dizertație, pe ultima sută de metri și să termin oficial studiile. 

Lovitura de grație (2018 - prezent).

În cursul anului 2018, pentru prima oară de la începutul acestei aventuri, mă simțeam cu adevărat împlinit: Jobul, (cu un salariu care satisfăcea toate nevoile) era pe placul meu. Pentru prima oară mă simțeam 100% integrat și pe plan de muncă și pe plan de colectiv, studiile erau terminate. Începusem să călătoresc de plăcere, pentru că îmi permiteam deja, locuiam în sfârșit într-un apartament, eu fiind obișnuit cu garsoniere din țările anterioare. 

Ce rămăsese? lupta cu KG! 

Pe 19 iunie 2018, am reînceput să țin dietă și să fac sport. Am știut să folosesc experiența și cunoștințele căpătate de la nutriționist din perioada februarie - iulie 2017 și îmi propusesem ca până de crăciun să am măcar 100 de kg (eu nu mai avut sub 100 de kg din anul 2011 în momentul acela). 

Cum am slăbit 60 de kg mergând pe jos de la muncă, spre casă.

Cum așadar?

 Păi, am început să fac poze la tot ce mâncam. În fiecare zi făceam poze la absolut tot ce mâncam. Apoi am început să îmi impun restricții: Fără pâine, biscuiți, paste, orice din făină teoretic. Nici măcar făină integrală, sau neagră. Absolut nimic din grâu. Apoi am început să număr calorii. Maxim 1000 de calorii pe zi. Citeam ambalaje, citeam pe internet, ascultam emisiuni de radio, citeam articole pe internet, orice despre calorii, tipuri de calorii, până când devenisem obsedat. Știam (și știu și acum), câte calorii era în tot ce mâncam. Deja le luam la ochi.

Apoi cântăritul. Mă cântăream excesiv și știam că îmi va fi greu să scap de obsesia asta a cântăritului și a număratului de calorii, dar preferam să am problema asta decât să continui să mă îngraș, să mă întorc la la 145 de kg.

Apoi...m-am întors la nutriționist. Un nutriționist diferit desigur, localizat în Polonia. Mă cântărea odată la 2 săptămâni și știam cât % aveam grăsime, mușchi, proteine, kg, etc. etc. etc. Acest joc al măsurătorilor, al comparațiilor, mă ajuta să îmi păstrez rutina. Începusem după mult timp să dorm din nou la ore normale și să fiu mai atent la ce mănânc și cât mănânc.

Apoi...mersul pe jos. 

Cu o aplicație care măsoară pașii și numărul de calorii arse, mă motivam să merg pe jos zi de zi. După cum se poate observa și în poză, după fiecare sesiune de mers, făceam o captură de ecran și arătam nutriționistei. 

Raportam numărul de calorii arse în aplicație prin mers, la câte calorii mâncam și, aveam grijă să nu mănânc vreodată mai multe calorii decât cele arse prin mers. Nu știu cât de adevărat arăta aplicația aceea, dar ce e sigur este că...a funcționat! Reușisem să îmi schimb zona de comfort de la mâncat și seriale la, câști în urechi cu muzică și, 2 ore prin cartier. În zilele libere mergeam pe jos de 2-3 ori pe zi, după ce terminam munca, mergeam cei 6 km până acasă pe jos. Tot timpul liber pe care îl aveam îl foloseam ca să merg pe jos, sau ca să citesc/ascult despre nutriție și despre sport în general. Am început să merg chiar și la o sală, am plătit antrenor de sală, numai ca să învăț mai multe despre mișcare, despre arderi și multe altele. În cursul a câteva luni am reușit să scot singur, tot sedentarismul care se strânsese în mine din ultimii 7 ani. Era ca o provocare pentru mine și, ah ce bine era să mă simt în putere din nou. Să nu gâfâi dacă urc scările, sau dacă alerg sau chiar dacă (știu că sună stupid), să nu mai gâfăi dacă mă aplecam să îmi leg șireturile de la încălțări.

Eram atât de motivat să mă țin de acest nou hobby de a merge și a alerga, încât începusem să merg din ce în ce mai mult, până când am atins și distanțe de 30 de km într-o zi (vedeți captura de ecran). Orice, numai să ard, să dau jos. Simțeam că o să iau un cuțit și o să îmi tai burta dacă nu ardeam mai repede. Și ah ce bine mergea, 5 kg, 7 chiar!, pe lună. Și am mers mult de tot, și am ars multe calorii. În cursul a aproximativ 12 luni în prezent, an mers de 100.000 de calorii și am parcurs o distanță de 1500 de km (Vedeți capturi).

Mai mult decât atât, odată cu toate kg acestea pe care le dădeam jos, căpătasem și noi ocupații precum desenatul, cititul, fotografiatul, care au adus la rândul lor schimbări de personalitate. M-au făcut să învăț să mă iubesc din nou, să mă prețuiesc și să fiu prietenul meu în loc de dușman. Iar toate schimbările astea au adus și o fată în viața mea, cu care ulterior m-am mutat împreună. Schimbări foarte bruște, într-adevăr, dar obținute strict de munca mea. Așa că am îmbrățișat toate aceste schimbări pe care, le doream de atâta vreme până la urmă. 

Iar de crăciun? Ei bine...de crăciun aveam deja 90 de kg, în loc de 100 cât îmi propusesem inițial. 90 de kg, un job stabil, studiile terminate și, o fată care devenise cel mai bun prieten al meu, locuind cu mine. Uitându-mă acum în trecut, nu îmi vine să cred că am reușit să ies din niște situații cu adevărat câcâcioase din trecutul meu. Dar am învățat o lecție foarte prețioasă din toate aceste experiențe: Faptul că, atât cât ai sănătate și te duce capul, nu ai scuze ca să nu te lupți ca să ieși dintr-o situație de rahat. Orice problemă are soluții, iar totul stă în atitudine, în "punerea de problemă". Dacă cineva ca mine a reușit, cred că mulți, mulți alții pot și ei.

În prezent.

În prezent am 85 de kg și reușesc de câteva luni să mă mențin la această greutate. Nu mai țin dietă, dar sunt mult mai atent la ce mănânc, iar sportul (alergat, mers pe jos), este la ordinea zilei și, consider că atâta timp cât nu ai probleme cu inima, nu ai o scuză ca să nu faci sport câteva ore, măcar odată pe săptămână. Face bine și la psihic, nu doar la corp. 

Până atunci, eu doresc ca toți cei care își doresc ceva foarte mult de la viață, să obțină (prin forțe proprii) și, mulțumesc foarte mult tuturor celor care au avut răbdare să citească acest articol lung.