Cine ești tu?

Cine suntem?

Probabil că toți avem o imagine despre noi, în funcție de societatea în care trăim. Sunt un student, un părinte, un cetățean model, sau poate un nimeni, dacă ne simțim mai deprimați, sau mai noncomformiști. În orice caz, orice viziune pe care o avem asupra noastră, chiar și așa zisa anti-viziune, este un rezultat al societății în care ne naștem și de care suntem formați.

Atunci când ne gândim la noi, în universul social creat de stră-stră-stră, etc., bunicii noștri, trebuie să ținem cont de 3 calități –

• Cine sunt eu?
• Cât de mult din tine este cu adevărat tine?
• Ce crezi despre poziția ta în societate?

Cine ești tu?

Un membru al familiei tale? Un sportiv? O femeie periculoasă și seducătoare? Un student? Un ratat? Fiecare dintre noi are o schemă pe care o folosește pentru a își da un sens în această lume. Să le spunem auto-scheme. Poate fi împărțită între viziunea ideală asupra ta, cea pe care o doreși, fie că faci ceva pentru asta sau e doar gura de tine, imaginea pe care tu crezi că ar trebui să o ai (Să fii un părinte bun, un cetățean care își plătește facturile și se duce în fiecare duminică la biserică) și într-un final, adevăratul TU. Acel TU pe care poate îl știi și nu vrei să îl accepți, sau îl accepți dar nu îl cunoști cu adevărat pentru că îți este frică. Cine știe până la urmă? Cu toții avem demonii noștri.

Noi credem de cele mai multe ori că ceea ce suntem și alegerile pe care le facem ne aparțin în totalitate nouă. Dar nu ne gândim de cele mai multe ori la faptul că familia în care creștem, prietenii pe care îi avem, filmele pe care le vedem, fiecare joacă un rol ce ne va defini într-un final poziția pe care o ocupăm în societate și ne influențează alegerile.

Dar dacă noi, ceea ce suntem, reprezintă rezultatul unui amalgam de influențe biopsihosociale, atunci...ce am fi fost, dacă nu ar fi existat absolut nicio influență externă? Am fi putut fi o identitate fără aceste influențe? Oare individualitatea este direct legată de manipulările societății în care trăim? Pe bune acum, cum poate cineva fi cineva, fără altcineva? Și cum poate fi altcineva cineva, fără tine? Fără societate. Simplul concept de cineva, este un rezultat al societății. Dar mergem puțin prea departe cu subiectul.

Cât de multe știm despre noi?

Ați auzit de experimentele acelea cu oamenii care încercau să își prezică singuri cum s-ar simți dacă s-ar întâmpla cutare lucru? De cele mai multe ori oamenii își prezic sentimentele, dar întotdeauna exagerează atunci când vine vorba de intensitate. De asta se spune că nu este bine niciodata să te duci la cumpărături când îți este foame.

Există un experiment în care două persoane sunt analizate din punct de vedere al fericirii și mulțumirii de sine. Prima persoană tocmai a câștigat la loterie un milion de euro, iar cealaltă persoană tocmai și-a pierdut picioarele într-un accident. Evident că prima persoană prezice faptul că de acum încolo, va fi cel mai fericit om din lume până la moarte. Nefericitul desigur, aflat într-o stare de depresie, vede viitorul sumbru, întunecat. Dar, experimentul se repetă peste un an și arată un grad egal de mulțumire de sine.

Există o vorbă – Banii îi mai faci, dar împlinirea nu se atinge o dată pe lună. Sau de două ori, depinde cum ești plătit.

Ideea este că ne place să judecăm, să presupunem, dar nu știm nici măcar cine suntem noi. Poți să crezi că știi cine ești, dar de cele mai multe ori ceea ce știi despre tine este de fapt ceea ce accepți tu, ceea ce te lasă să dormi noaptea.

Disociațiile Cognitive, un coșmar!

Sinele, de cele mai multe ori este ca atunci când mergi pe o stradă aglomerată, plină de clădiri înalte, într-o zi când te grăbești la muncă, sau unde ai tu treabă. De cele mai multe ori urmărești drumul tău și eviți să ridici privirea, să realizezi câte lucruri te înconjoară. Poate că de asta avem fel de fel de reacții atunci când valorile noastre sunt atacate cu aspecte ale sinelui nostru, pe care nu îl acceptăm.

De ce nu ne cunoaștem?

De multe ori simt că însăși creierul nostru, ce ne ajută sa percepem toată lumea asta urâtă și frumoasă, este în același timp și celula noastră. Suntem prizonierii unei minți care nu poate să trăiască în discomfort, care vrea să se regleze după restul minților, dintr-o frică primitivă de a nu rămâne în afara tribului, de a nu muri. O minte ce alege interpretări alternative, atunci când apare o contracție. Un creier ce ne limitează percepția spectrului de culori, sau al sunetelor. Ca o foaie de hârtie. Tot ce se află dincolo de margini, nu putem decât să ne imaginăm.

Când stai să te gândești, realizezi că tot ce știi despre tine, este rezultatul unor factori externi. Ții cu echipa X pentru că te-a dus tatăl tău la meciuri când erai mic. Îți place marca X de ciocolată pentru că mulți dintre prietenii tăi o consumă și ai văzut și reclama aia mișto în care îți plăcea cum mușca ăla din baton. Iar tu, la rândul tău influențezi pe alții prin modul în care te îmbraci, modul în care ai spus chestia aia prietenei tale atunci în față la cinema.

Să nu disperăm

Deși ești un rezultat al societății în care ai crescut, online sau offline, foarte mulți oameni reprezintă și ei acel rezultat. Tu faci parte la rândul tău din societate și tu manipulezi pe alții. Suntem un mecanism. O mașinărie vie în care fiecare piuliță o activează pe cealaltă. Exact ca și natura, sau universul. Asta suntem. Sau poate că nu suntem deloc asta. Cine știe? Cine poate să știe ceva sigur până la urmă? Nu suntem decât niște piulițe, dependente una de cealaltă și în pace și în război. Un mecanism.

Sunt Greg și, vă doresc o săptămână plăcută.