Gregsterthetraveler: Totul este o iluzie

Totul este o iluzie. Dar nu este pentru prima oară când cineva spune asta.

Iluzia este în primul rând modul în care percepem mediul înconjurător. Spunem mereu “gândesc, deci exist”, și nu ne deranjăm cu lucrurile neimportante din viața noastră.
Există un simplu exercițiu pe care l-am învățat la facultate, atunci când eram student la psihologie. Exercițiul consta prin simplu fapt că, profesorul îți spunea să te concentrezi asupra scaunului pe care stai, sau hainele pe care le porți. De cele mai multe ori, realizam că ne doare fundul sau că trebuia să ne scărpinăm pe corp.

Ignorăm ce nu este relevant

Suntem înconjurați de informații pe care le ignorăm. Cum ar fi clipitul sau respirația. Trăim nu după deducții activ-morale, ci după acțiuni automatizate. Până la urmă este un lucru bun, nu? Imaginați-vă o persoană care nu poate uita nimic, niciodată, sau o persoană mereu atentă la toate detaliile din jurul lor. Din păcate, există asemenea persoane și este insuportabil. Suntem construiți genetic să ignorăm ceea ce nu ne afectează în mod direct bunăstarea noastră. Poate că de asta suntem egoiști.

Poate că egoismul este ceea ce ne salvează de suferință.

Poate că de asta filosofia este considerată însăși o știință ci nu, un aspect cotidian.

Viața este un tablou, nu o poză

De unde știți dacă modul în care vedeți culoare roșie, este la fel ca persoana de lângă voi. În materie de memorie cel puțin, asta știm cu siguranță, prin studii, de faptul că oamenii experimentează în mod diferit același eveniment. De asta martorii într-o curte de justiție, vor relata în mod diferit același eveniment. Pentru că modul în care percepem viața, nu este fotografic, ci mai mult ca o pictură. Doi oameni întotdeauna vor picta în mod diferit același peisaj. Și ajungem din nou la aceeași întrebare.

Este totul o iluzie?

Bun. Știm că trăim pe o planetă, într-un sistem solar, într-o galaxie, într-un univers. Dar nu vom putea vedea niciodată universul, sau galaxia. Noi știm lucrurile astea din calcule matematice și fotografii.

Veți rămâne surprinși, dar cele mai prestigioase universități și oameni de știință, precum Stephen Hawking, Neil deGrasse Tyson, sau Richard Feynman, au propus această teorie în cariera lor. Noi nu putem să știm dacă suntem o simulare, sau dacă suntem visul unei ființe inteligente. Chiar în ultima dezbatere “Isaac Asimov Memorial Debate-2016”, ai căror prezentatori au fost Neil deGrasse Tyson, și Frederick P. Rose, director al planetariului Hayden, această teorie interesantă a fost dezbătută.

Simpla noastră nevoie de a cunoaște ceea ce nu știm, este ceea ce ne determină să credem în zei, în asemenea teorii științifice. Este ceea ce ne împinge să ne avântăm în spațiu, sau să ne scufundăm în cele mai adânci oceane terestre. Dacă este ceva ce putem să știm cu siguranță, este faptul că suntem genetic creați să cercetăm. Suntem, dacă putem să o spunem așa, ca un copil de 5 ani care își bagă capul peste tot, fără să știe dacă se pune în pericol sau nu. Vrea doar să cunoască.

Suntem egoiști, competitivi, teritoriali și, foarte curioși. Mereu am considerat asta. Suntem prea tineri ca civilizație și, exact ca un copil de 5 ani, atunci când va veni timpul, vom ști pe ce lume trăim cu adevărat și vom putea influența acea lume…asta dacă nu băgăm mâna în priză până atunci…din curiozitate!

Până atunci, eu sunt Greg și vă urez o duminică placută!